Procurorii DIICOT Brașov au clasat dosarul "Balena Albastră" și au stabilit că elevii despre care existau informații că ar fi fost implicați în acest joc și care s-au sinucis în anul 2017 nu au avut legătură cu acesta.
Am scris de curând un text numit „Binomul Rusia –Turcia este marea provocare pentru Uniunea Europeană”, în care mă întrebam care sunt adevărații dușmani ai UE, Rusia și Turcia, sau Statele Unite. În respectivul material trăgeam concluzia că acolo unde nu exercită influență socialismul pervertit al rușilor, cum e cazul țărilor din sud, încearcă să o facă liberalismul turcesc, ce „arbitrează” tarele democrației și drepturile minorităților. Chiar dacă cele două componente ale binomului sunt diferite din punct de vedere al accepțiunii economice, ceea ce le unește e slăbiciunea UE, venită din inconsistența principiilor economice, sociale și politice pe care le aplică.